luni, 7 noiembrie 2016

Și universul îți șoptea...

Azi-noapte te-am visat...eram acolo, lângă tine. Îți spuneam...de fapt nu, îți cântam. M-ai întrebat de ce cânt așa încet, de ce parcă cântecul meu este mai degrabă o șoaptă. Ți-am răspuns că vreau să asculți mai degrabă cum întregul univers îți șoptește același lucru. Voiam să îți dai seama ce reprezinți... Și sper că știi. De fapt, știu ca tu știi... M-ai întrebat apoi cum poți să atingi oamenii care sunt la distanță? Și ți-am răspuns că eu îi atimg prin cuvintele scrise. Și pentru că ești departe, m-am gândit să îți scriu. În cuvinte simple, ușoare, ce curg fără să lase urme. Singura urmă e regretul și tristețea că nu sunt acolo... Și totuși îmi amintesc ultima ta atingere. Atunci când mi-ai spus că totul va fi bine... Știu ca va fi. Mereu m-ai încurajat, m-ai făcut să îmi doresc mai mult de la mine, de la viața mea. Dacă m-ai fi pus să scriu ceva în urmă cu vreo 7 ani nu aș fi scris nimic...deoarece atunci nu eram eu, nu eram noi... Acum aș putea să scriu mai multe... Și simplu aș putea să te întreb: cum a fost ultima noastră plimbare cu caleașca? Ultima săritură pe malul mării? Ultimele nebunii făcute împreună? Ți le amintești? Eu le retrăiesc constant. Și mi-e dor să fim toți...Și atunci nu îmi rămâne decât să îți cânt...și printre versuri inserez gânduri de mulțumire. M-ai învățat că viața e frumoasă doar atunci când începi să zâmbești cu adevărat, că viața e frumoasă doar atunci când ai prieteni și doar atunci când acei prieteni îți sunt mai mult decât oamenii de la capătul firului... Și am continuat să îți cânt...la mulți și frumoși ani, Mihaela Gabriela. La mulți ani, prieten drag, la mulți ani om frumos și....da, universul îți șoptea la mulți ani!!

Niciun comentariu: