luni, 17 octombrie 2016

Culoarea iubirii

M-am trezit într-o dimineață și mi-ai scris că mă iubești. M-am uitat mai atent...era oare pentru mine? Sau pentru altcineva? De parcă mai conta... Fiecare crede ce dorește, fiecare simte ceea ce dorește sau ceea ce este pregătit să simtă, fiecare aude ceea ce vrea să audă. La fel și eu... Am primit mesajul tău prin care îmi mărturiseai ceea ce simți. Și am rămas bulversată... Atât de tare încât sunt sigură, astăzi, că a fost doar un vis. 
Până acum vorbeam despre iubirea și sentimentele mele, despre mine, despre trăirile mele. Dar să fie timpul acum să vorbim și despre tine? Vrei să îți povestesc iubirea? Să o scriu asemeni trubadurilor, poeților-cântăreți care dădeau glas iubirii? Iubirea ta o simt ușoară, naturală, cu miros de flori de cireș și primăvară timpurie, o simt vie. Vie precum îți este și privirea. Să fie oare iubirea ta așa, atât de lesne de oferit și ușor de povestit? Să fie așa de limpede și blândă, precum îți este și atingerea? Să fie oare caldă, cu forme difuze și dacă ar trebui aș putea să umplu un pahar sau la fel de ușor să o arunc în neant și să atingă marginile văzduhului?

Și, după ce am citit mesajul tău, am rămas inmărmurită. Atunci m-am întrebat: totuși, cum este iubirea ta? 

Un comentariu:

Delia spunea...

Ce frumos ai scris! felicitari!!!